Oamenii vor incepe sa traiasca in momentul in care vor decide sa renunte la toate straduintele lor de a i convinge pe cei din jur, si mai ales pe ei insisi, ca sunt "oameni ca lumea".
Toti facem o mare prostie in momentul in care suntem intr un cerc social: incercam sa ne demonstram unii altora cat de interesanti, misteriosi, petrecareti, inteligenti, educati...suntem. Cat am slabit, cat am citit, cat de mult ne straduim sa ducem o viata ordonata, cat de mult castigam, cum am avansat la job...cum calatorim prin lume, ce prieteni avem, ce haine ne cumparam...unde locuim etc, cred ca ati prins ideea. De ce facem asta? Din dorinta narcisista de a avea un avantaj asupra celuilalt, pentru a primi aprecieri si pentru a fi populari. Dar hai sa ne inlaturam aceste posesiuni fizice sau spirituale un pic. Hai sa incercam un exercitiu, sa ne dezbracam intr o camera plina de oglinzi care maresc, in spatele carora se afla o multime de oameni care ne urmaresc. Toti vom fi la fel de vulnerabili in fata ochilor. Pe rand, unul cate unul, inchisi in camera aia expusa vom fi vulnerabili. Nu atat la ideea ca noi ne consideram imperfecti, cat la ideea ca cei din jur vor observa asta. Toti ne vom simti vulnerabili, dar toti vom fi la fel de aroganti si acizi la adresa celui inchis in camera, uitand ca si noi am fost acolo.
Cred ca in lupta noastra de a ne minti reciproc, chiar si in momentele in care suntem singuri facem aceeasi prostie: judecam si ne imbatam singuri cu triumfurile noastre. Ii judecam pe toti din jurul nostru ca nu sunt la fel de buni ca noi. Ca noi facem asa si pe dincolo, si vai uita te la bietul amarat in ce situatie este. Dar si acel amarat gandeste la fel! Punandu se pe sine in raport cu oricine altcineva se va considera mai bun! Asta este cercul vicios al minciunilor cu care ne indopam zilnic. Daca am putea ne am tine constant legati de o perfuzie care sa ne alimenteze cu aprecieri, laude si complimente pentru realizarile noastre, cat de mici ar fi ele.
Noi suntem aspiranti la perfectiune. Noi suntem cultivati. Noi suntem ambitiosi. Noi suntem elitisti. Noi suntem selectivi. Noi suntem populari. Noi suntem sexi. Noi suntem ...minunea vietii insesi. Iar toti ceilalti sunt niste bieti oameni care au repere gresite de supravieturie.
Sunt atat de obosita sa tin pasul cu toate prostiile astea. Chiar vreau sa aud si eu un om care sa nu manance atata RAHAT si sa fie total sincer atunci cand vorbeste despre sine! Sa nu mi povesteasca atatea porcarii despre cum capra lui e mai breaza... Chiar crezi ca mi pasa de cacaturile pe care mi le exagerezi, sau cum incerci sa te convingi pe sine, mintindu ma pe mine, cat de fericit esti si cum totul este perfect in viata ta?
Ipocrizia este boala secolului...fara atata ipocrizie si fara atata interes de a scormoni toate imperfectiunile celuilalt n am mai fi atat de stresati sa ne demonstram unii altora care e mai bun...si sa incercam sa traim fara stress si nervi, anxietate sau umilinta cand auzim istorisiri din ciclul "sa moara dusmanii". Da, ce vi se pare ca exagerez? NIMENI, nici chiar eu, nu este exclus din cele scrise de mai sus. Toti, intr un fel sau altul, suntem motivati de manelismul asta ordinar. Toti am vrut la un momentdat in viata sa i demonstram lui x sau y ca noi suntem mai grozavi. Toti ne am mintit chiar si pe noi insisi in privinta motivelor care ne indeamna sa "evoluam". Pentru ca toti suntem plini de rahat si adevarul este ca ne place. Altfel, doamnelor/domnisoarelor... de ce ar exista machiaj, pantofi cu toc, haine fel si fel,photoshop, toate menite pentru a ne minti partenerii sau prietenele cat de lipsite de cusur suntem? Domnilor...de ce ati alege sa va imbuibati de sterozi, sa fiti fixati pe castiguri banesti, de ce v ati decora cu masini grozave sau de ce ati accepta sa fiti marionetele unor femei cu mult peste liga voastra fizica/intelectuala?! Evident, ca masculi alfa doriti sa fiti "supremi" in cercul vostru. Ok, sa zicem ca acceptam ideea asta de narcisim si obsesie de control.
Dar ce se intampla cand suntem singuri? Nu, nu mi spuneti ca toti avem momente de slabiciune...pentru ca pe langa momentele de slabiciune avem si momente in care ne "batem singuri pe umar" in sinea noastra, cand ne amintim intamplator de bietu x, care are o viata "de rahat" care n are casa, masina, n are facultate, n are prieteni, si cat de multutmiti sunteti de voi ca le aveti. Hai sictir. Pentru ca si acel biet x, fara de niciunele il judeca pe vecinul y care are si mai putine decat el si tot asa. Niste ipocriti suntem toti, preocupati mereu de cat are celalat si ce pot face sa l depasesc sau sa "il invat" cum sa si imbunatateasca viata. Imi vine sa vomit. Da, VOMIT, asa scarbos cum suna, asta imi vine sa fac cand ma gandesc cum toti stam si ne dam lectii de viata unii altora, ca mereu fiecare pui de nimeni se crede mai bun decat celalalt de la usa vecina.
Asa ca dragii mei, oripilati cititori, astept revolte despre "cat de agresiva, frustrata, ironica, rea" sunt... ca sa facem o masa festiva comuna, de verbalizare a eurilor noastre superioare, la care felul principal de mancare este fasolea sociala.
