As vrea sa fiu un tren...

Langa blocul meu este cale ferata...zilnic trec cate 5-6 trenuri, la aceeasi ora fiecare...Nelipsita semnalizare luminoasa...nelipsitul zgomot de superficialitate si graba...si praful ce ramane in urma, impreuna ca dorinta mea de a ma afla in el.
As vrea uneori sa fiu acel tren...care merge incontinuu, avand alte si alte destinatii...mereu alti calatori, fiecare cu o poveste, cu un secret, sperante, visuri...Trenul nu are emotii. El se deplaseaza pe ruta lui, fara abateri, nu plange, nu sufera si nu ii e dor.. Nu simte durere sau frig, nu are nevoie de oameni...doar de o destinatie. Trenul nu se imprieteneste cu alte trenuri pe care le intampina in drumul sau, nu le simte lipsa si nu se defineste ca o parte a vreunui alt tren.
 Eu vrea sa fiu tren, sa pot sa vad, nu sa simt, sa pot sa alerg grabita spre un punct doar ca sa o pot lua apoi de la capat, fara sa ma simt vinovata de repeziciunea cu care consum locuri, oameni, povesti si ganduri. Sa nu tin cont de distanta ci sa savurez lacom acele destinatii inepuizabile. Acel tren este fericit. El isi realizeaza scopurile. Nu se lasa distras de diverse marcaje sau reclame stralucitoare, ci trece absent, pierzandu-se in orizont.

In schimb garile...garile sunt statornice, emotionale si ocrotitoare. Ele asista zilnic la revederi...despartiri temporare, uneori definitive...plang impreuna cu acei calatori epuizati de lacrimi si mistuiti de dor. Garile asteapta in tacere sosirea fiecarui tren, il primesc cu bratele deschise, ii ofera bucuria unor trupuri calde si vii, companii efemere si stridente, doar pentru a asista inerte la plecarea lui spre alte destinatii, cu alte gari, alti calatori, alte povesti...Tot ele adapostesc oameni singuri, abandonati, oferindu-le consolarea unei banci reci, un loc sigur si izolat unde sa astepte acel tren al lor care ii va duce in directia sortita.

As vrea sa fiu tren, sa ma regasesc pe chipurile fiecarui pasager, sa simt mii de emotii, sa ascult mii de ganduri si sa traiesc acea nerabdare de la finalul calatoriei ca si cand ar fi a mea.

Totusi..nu sunt nici trenul aventuros...nici mica gara de provincie, singura printre oameni. Eu inca astept, rabdatoare, pe o banca rece, trenul ce ma va duce acasa.